Ziua Victoriei, sărbătorită în cluburi. Accesul a fost liber, iar cei care au respectat dress code-ul au avut parte de surprize
Unii au participat la mitinguri şi au depus flori la memorial, iar alţii s-au distrat în cluburi. Ziua de 9 mai a fost marcată diferit în Capitală. Localurile de noapte au avut şi un program special cu această ocazie.
"Am organizat Pioneer Party, care este primul în Moldova. A fost organizat pentru că astăzi este o sărbătoare, care se numeşte Ziua Victoriei. În statele din URSS se sărbătoreşte şi am zis să facem aşa şi în cluburile din Moldova", menţionat reprezentantul unui club de noapte.
Cluburile din Capitală au fost arhipline. Tinerii au spus că marchează Ziua Victoriei, iar unii au recunoscut că aceasta nu înseamnă nimic pentru ei.
"Mai sărbătorim. Pentru mine practic nu înseamnă nimic, pentru că eu în fiecare zi sărbătoresc. Numai pentru asta", a spus un tânăr.
"În primul rând, bunicul meu a fost la război şi de aceea sunt şi eu acum în viaţă şi nu numai eu", a menţionat un băiat.
"Sărbătoresc Ziua Victoriei", a afirmat o tânără.
Accesul în cluburi a fost liber, iar cei care au respectat dress code-ul au primit şi cadouri din partea administraţiei.