Zodiac chinezesc 2017. Ce zodii o duc cel mai bine în anul Cocoşului de Foc
Anul chinezesc al Cocoşului de Foc începe pe 28 ianuarie 2017 şi se încheie pe data de 15 februarie 2018.
Cea de-a zecea zodie din zodiacul chinezesc, Cocoşul are drept culori norocoase auriul, galbenul şi maroul, drept numere norocoase 5, 7 şi 81, şi ca flori norocoase gladiola şi creasta cocoşului, scrie rtv.net.
În 2017, Cocoşul ne îndrumă să ne focalizăm pe punctualitate, sincronizare a acţiunilor noastre majore şi consecvenţă, să ne smulgem din inerţie, să ne trezim dintr-o relativă letargie, din somnul obişnuinţelor şi tabieturilor noastre, şi să nu mai amânăm de azi pe mâine demersurile noastre decisive, să prindem din zbor orice oportunitate fugară ivită în faţa ochilor şi să fim vigilenţi, atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul nostru.
Pe de altă parte, este important să nu trecem cu vederea că, în cultura chinezească, Cocoşul poartă semnificaţia simbolică a izgonirii, exorcizării spiritelor rele. Avem, aşadar, posibilitatea să ne purificăm, să ne debarasăm de influenţele negative, de inamicii noştri dinlăuntru şi din afară.
Anul Cocoşului de Foc este guvernat de principiul Yin, ce inspiră sinelui nostru înţelegere şi căldură afectivă, cufundarea în viaţa personală şi întărirea relaţiilor familiale. Este vremea să intrăm în contact cu fiinţa noastră interioară, dar şi să regăsim valorile, armonia şi iubirea din interacţiunea cu prietenii şi oamenii apropiaţi.
Asemeni Şobolanului şi Iepurelui, în astrologia chinezească, Cocoşul este reprezentat, spre deosebire de celelalte zodii, de un singur element predominant din cele cinci din Wu Xing. Drept urmare, forţa elementului specific Cocoşului, metalul (Jin) are capacitatea să pună la încercare echilibrul energetic al tuturor semnelor zodiacale. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să fie pregătit să se confrunte cu răsturnări neaşteptate de situaţii, să îşi păstreze atât flexibilitatea, cât şi tăria interioară în faţa unor evenimente imprevizibile. Se pare că cele mai stabile perioade ale anului, cutremurate de mai puţine surprize, sunt toamna şi ultimele două săptămâni ale fiecărui anotimp, întrucât acestea stau sub bunele auspicii ale elementului pământ.
Un alt aspect notabil al anului chinezesc 2017 este întâlnirea dintre metal (elementul caracteristic Cocoşului) şi foc (elementul definitoriu al acestui an). Focul topeşte metalul şi dă naştere unei atmosfere înfierbântate, sufocante, înlesneşte eruperea subiectivităţii şi spiritului de contradicţie. Acest aspect, împreună cu fanfaronada, aroganţa şi atitudinea bătăioasă asumate uneori de Cocoş, poate genera un climat tensionat, instabil şi şubred din punct de vedere politic şi social, manifestat de altfel şi la nivelul relaţiilor personale, şi care nu este prielnic unor schimbări de esenţă. Totodată, din acest motiv este nevoie să ne înarmăm mai des cu calm, răbdare şi stăpânire de sine.
În 2017, nu se recomandă purtarea roşului, deoarece acesta tinde să ne amplifice impulsivitatea şi să ne dezechilibreze psihic şi spiritual. Este benefic să apelăm la culori complementare roşului în îmbrăcăminte, bijuterii şi decoraţiuni. Cele mai potrivite sunt tonalităţile stabilizatoare, relaxante ale pământului, nuanţe de galben şi maro.
Şobolanul are parte de împliniri în viaţa de familie, o activitatea socială intensă şi fertilă, şi poate fi nevoit să facă mai multe eforturi în carieră pentru a se smulge dintr-o rutină tinzând să-i aţipească creativitatea şi spiritul de iniţiativă. Se impune să-şi aloce un sporit răgaz odihnei şi relaxării.
Bivolul poate avea câteva oportunităţi neaşteptate în afaceri, trebuie să-şi ţină în frâu emotivitatea pentru a evita să fie rănit în relaţiile cu oamenii şi să îşi stăpânească încăpăţânarea, astfel încât să nu atragă dificultăţi în existenţa sa.
Tigrul pare să aibă noroc în demersurile ţinând de studii, să fie nevoit să facă faţă unei competiţii dure în carieră şi i se impune să fie mai grijuliu faţă de starea sa de sănătate.
Iepurele nu se împacă foarte bine cu Cocoşul, aşa că poate să fie antrenat în situaţii dificile, fiind nevoie să dea dovadă mereu de o cât mai mare diplomaţie în interacţiunea socială.
Fiindcă Dragonul este compatibil cu Cocoşul, treburile îi merg ca unse în profesie sau învăţătură, însă nu trebuie să-şi forţeze norocul şi să rişte prea mult în plan financiar şi profesional.
Şarpele intră cu uşurinţă pe sub pielea Cocoşului, fiind aşadar probabil să-şi înfrângă competitorii din sfera financiară şi profesională, să acumuleze multă avere şi să aibă prilejul de a călători mai des.
Calului nu i se rezervă nici mari probleme, nici oportunităţi nemaipomenite în 2017. Deşi nu străluceşte în viaţa socială, ideile lui originale îi dau prilejul să se afirme profesional şi să aibă de câştiguri consistente.
Oaia pare să aibă parte de un an incitant, plin de experienţe de viaţă plăcute şi semnificative. Chiar dacă va trebui să facă mari cheltuieli, acestea îşi vor arăta curând roadele.
Maimuţa se poate aştepta să îi fie recompensate eforturile şi perseverenţa din ultimii ani, fie din punct de vedere financiar, fie sentimental.
Chinezii cred zodia care guvernează un anumit an nu este auspicioasa nativilor respectivului semn zodiacal. Cocoşii pot avea, în consecinţă, piedici în drumul spre obiectivele lor principale, piedici pe care nu trebuie să le pună la inimă, ci care ar trebui să-i ambiţioneze, să-i facă să-şi dovedească cu orice preţ valoarea.
Câinele are de înfruntat un rival puternic în afaceri sau în viaţa personală. Duelul cu acesta îi poate face să înţeleagă că nu a făcut o investiţie inspirată în sfera financiară sau cea sentimentală.
Deşi Porcul ţine să se agaţe cu orice preţ de confortul şi siguranţa căminului, o persoană ivită ca din senin în existenţa sa îi poate deschide ochii asupra unor dimensiuni nebănuite ale lumii.
- HOROSCOP: Top 3 zodii ocrotite de Dumnezeu în 2017. Vor fi cele mai fericite
- HOROSCOP CHINEZESC: Ce aduce zodia Cocoșului în 2017
- Stand-up cu simbolul anului 2017! Cocoşul Petru era indispus (VIDEO)
- PREZICERI pentru 2017! Cum va fi anul Cocoşului de foc
- HOROSCOP: Zodia pentru care 2017 va fi un an perfect pe toate planurile
- La mulţi ani! Noua Zeelandă se află deja în 2017 (VIDEO SPECTACULOS)