Zona euro a intrat în cea de-a două recesiune de la izbucnirea crizei globale în 2009
Zona euro se confruntă cu cea de-a doua recesiune de la izbucnirea crizei financiare globale în 2009, din cauza datoriilor suverane. Astfel, conform datelor prezentate de instituţia europeană de statistică Eurostat, producţia economică în spaţiul comun al monedei euro s-a diminuat, în perioada iulie-septembrie, cu 0,1 la sută.
Asta, după ce în trimestrul doi a fost înregistrată o altă scădere, de 0,2 la sută. Zona euro a fost ultima dată în recesiune, în 2009, când PIB-ul s-a contractat cinci trimestre consecutiv.
Germania şi Franţa, cele mai mari economii din grupul celor 17 state, nu au reuşit să salveze blocul de la recesiune, chiar dacă ambele au reuşit să înregistreze un avans de 0,2 la sută, în primul trimestru. Economiştii se aşteaptă la o înrăutăţire a situaţiei în ultimele luni ale anului. Potrivit raportului Comisiei Europene, PIB-ul zonei euro va scădea cu 0,4 la sută.