Zona Euro în pragul unei crize de proporţii mari
În prima jumătate a lunii iunie a fost o consolidare moderată a monedei euro față de dolarul SUA. Rubla rusească, de asemenea, parțial și-a întors înapoi poziția sa. La aceasta a contribuit restabilirea prețurilor la petrol și intervențiile valutare ale Băncii Rusiei. Un factor suplimentar a fost statistica slabă a macroeconomiei americane, cu incertitudinea de inovare fiscală din SUA și vorbele despre lansarea imediată a unui nou program de facilitate a FED. Cu toate acestea, perioada cea mai aproape de pornire a mașinii americane de imprimare a banilor este probabil să fie luată în considerare în toamna anului curent. O poziție unică cu privire la aceasta, pe fondul statisticilor contradictorii, autoritățile americane monetare încă nu au. Acest lucru înseamnă că dolarul se va întări, atât față de euro, cât și față de rubla rusească.
Valutele țărilor dezvoltate, inclusiv și leul moldovenesc, vor fi sub presiunea unor factori externi negativi. Cu toate că țara se concentrează mai mult pe exportul de produse agricole și textile, rata de schimb a valutei naționale va depinde direct de rata de schimb a rublei, deoarece Rusia este consumatorul principal al exporturilor moldovenești. Să nu uităm că un număr semnificativ de emigranți din Moldova lucrează în diferite sectoare ale economiei rusești, și, prin urmare, creșterea PIB-ului va duce la o creștere corespunzătoare a fluxului de numerar în republică.
Revenind la contextul extern, BCE a menținut ratele dobânzii la 1%, dar a prelungit pe jumătate de an acțiunea licitațiilor nelimitate. În Europa, ca și mai înainte, este foarte și foarte rău. Vânzările cu amănuntul scad foarte tare. În luna aprilie a avut loc o scădere de 2,5% în context anual, comparativ cu 0,2% în luna martie. În conformitate cu a doua evaluare PIB-ul zonei euro nu a crescut în trimestrul I, comparativ cu cel precedent, și a scăzut cu 0,1% pe an. Economia greacă a scăzut cu 6,5% în trimestrul I.
Foarte tare a fost atinsă Grecia prin nemulțumirea sinceră în public a conducerii poliției fiscale: Nikos Lekkas s-a plâns de faptul că concetățenii fug de plățile pe impozitele fiscale, iar băncile nu doresc să ajute la prinderea celor ce evadează. Din cauza grecilor iresponsabili, trezoreria pierde 12-15% din PIB. Obrăznicie, desigur, dar atunci cînd statul încetează să aibă grijă de cetățenii săi, de așteptat o altă reacție, de obicei, e imposibil.
Renumitul speculant de valute George Soros a declarat că autoritățile europene au doar 3 luni pentru a salva zona euro. Rețeta sa pentru salvare e simplă: un sistem unificat de asigurare a depozitelor bancare, finanțare directă pentru băncile europene de la Fondul european și mecanismul general de control și reglementare a sistemului financiar. Rolul principal, evident îi revine Germaniei, care a declarat că este gata să analizeze întrebarea ce ține de crearea unui organ de supraveghere bancară europeană asupra a celor mai mari 27 instituții financiare ale UE. Acest plan tuturor le convine, cu excepția faptului că aceasta reprezintă o amenințare evidentă la suveranitatea națională a statelor membre. Este absolut clar că acest organ de supraveghere bancară europeană va fi întreprins în interesul Germaniei.
Unii după alții, membrii uniunii monetare se aliniază în rând pentru ajutor financiar: după Portugalia, pentru care deja s-a hotărât acordarea unui ajutor tranș de 4,1 miliarde de euro, au venit cu mîna întinsă cei din Cipru, care pretind la o sumă de aproape 2 miliarde de euro, iar Spaniei deja i s-a promis 100 miliarde de euro.
Cu toate acestea, la sfârșitul perioadei se aștepta o consolidare a dolarului față de euro. Piețile rapid și-au dat seama că au supraestimat știrea despre acordarea ajutorului financiar Spaniei. Criza în Europa progresează rapid, și a fost din nou tuturor clar că nu toate noile măsuri anti-criză schimbă situația. O importantă statistică macroeconomică, încă nu se urmărește, și, probabil, piața la starea actuală poate fi influențată doar de evenimentele importante din Grecia și Spania. Deși, desigur, presupunând știri negative, piețile pot juca în avans. Regula de a cumpăra pe așteptări și de a vinde pe evenimente, nimeni nu a anulat.
Acest material a fost pregătit de către departamentul de analiză Alpari – un brand lider internațional, care oferă servicii de internet-trading pe tot globul. Oficiile companiei brandului Alpari lucrează în mai mult de 20 de țări și au 8 licențe de reglementare, au fost deschise mai mult de 540.000 de conturi ale clienților și mai mult de 200.000 de conturi ale investitorilor.
Pentru mai mult de 13 ani de activitate, brandul Alpari a cîștigat numeroase premii prestigioase. Clienților Alpari le sunt oferite diverse tipuri de conturi pentru tranzacționare pe piața Forex, analiză operațională, o gamă largă de instrumente financiare și metode de suplinire-retragere a banilor, un serviciu unic pentru investitori PAMM-cont.
Răspuns la întrebările ce țin de tranzacționare și investiții pe piața Forex, le primiți la seminarele de business și master-classuri prezentate în oficiul partenerului oficial al Alpari în Chișinău pe adresa: str. Vlaicu Pârcălab 63 (centrul de business „Skytower”), of. 5D, telefon +373 (22) 843-999, 0-8000-8899 (apel gratuit pe teritoriul Moldovei), [email protected]
P.