Zona pietonală, aglomerată în al doilea weekend: Adulţi, copii pe role şi caricaturi gratuite pentru trecători
Zona pietonală, din centrul Capitalei, a fost în acest weekend aglomerată. Oamenii profită de această ocazie, pentru a se destinde în aer liber. Cei mai fericiţi par a fi copiii, care pot să se plimbe pe role sau pe biciclete fără grijă.
Locuitorii sunt încântaţi de ideea Primăriei Capitalei. Iată ce au declarat aceştia:
"E ceva nou pentru oraş, au unde să se plimbe, în special pe role şi copiii sunt mulţumiţi, că o facem mai mult pentru ei. E o chestie foarte bună, şi pentru turişti de asemenea."
"E o practică pe care o vedem în orice oraş european. Nu trebuie să ne ducem departe, chiar şi peste Prut, în oraşele mari sunt închise străzile centrale şi nu e doar pentru copii, ci pentru maturi, care pot ieşi să se plimbe normal."
"Este o idee ideală. Mulţumim celor care au dat-o, în sfârşit ne plimbăm şi noi. Îmi place că mergem pe jos, iar copiii au unde merge cu bicicleta şi cu rolele."
Întreaga zi, pictorul Alexandru Plăcintă a realizat, gratuit, caricaturi pentru trecători.
"Alexandru Plăcintă, caricaturistul din Ungheni, lansează proiectul „Zâmbeşte Moldova”. Vrem să parcurgem mai multe centre raionale din ţară cu astfel de expoziţii de caricaturi, iar cel mai intereant este că oamenii vor putea să deseneze oamenii simpli din stradă, gratis", a menţionat Adrian Cojocaru, PR-manager Alexandru Plăcintă.
În fiecare weekend, până la Hramul Chişinăului, bulevardul Ştefan cel Mare, în perimetrul străzilor Alexandr Puşkin şi Vasile Alecsandri, va fi zonă pietonală. Decizia a fost luată de primăria Capitalei, acum o săptămână.
- Fără gaze de eşapament în centrul Capitalei. Chişinăul va avea o zonă pietonală în acest week-end
- Locuitorii Capitalei au prins gustul plimbării pe bulevardul Ştefan cel Mare, transformat într-o zonă pietonală VIDEO
- Chirtoacă nu renunţă la "experimente". Primăria va testa şi alte străzi pentru Zona pietonală din Capitală