Zosea, scoasă la vedere. Puiul de tigru, născut acum două luni, poate fi admirat la Grădina Zoologică
Puiul de tigru, născut acum două luni la Grădina Zoologică din Capitală, poate fi, în sfârşit admirat. Până în prezent, animalul s-a aflat în izolator. Angajaţii menajeriei spun că tigroaica Zosea, fiica Roxanei şi a lui Cinghis, este activă şi atrage atenţia vizitatorilor.
Zosea s-a născut pe şapte iulie, iar în scurt timp, a fost abandonată de mama sa.
Acum, puiul de tigru se simte bine şi este jucăuş.
Zosea nu se va afla însă pentru multă vreme în Grădina Zoologică. Puiul de tigru va fi schimbat cu alte animale, care lipsesc în menajerie.
"Avem o pereche de tigri care la ziua de azi sunt reproductivi şi nu avem nevoie de încă un tigru suplimentar", a declarat directorul adjunct al Grădinei Zoologice, Sergiu Pînzaru.
Vizitatorii sunt încântaţi de micul animal:
"În genere bebeluşii toţi sunt frumoşi. Dar deoarece aici în zooparc tigrul e mai nou, desigur că toţi îi atrag atenţia".
"Îmi place foarte mult, deoarece este frumos".
La Grădina Zoologică sunt peste 1200 de animale, inclusiv trei tigri. Săptămâna trecută aici s-a născut un pui de antilopă.